Fișele de raportare a deceselor se completează de medicul care a constatat decesul în termen de 24 de ore de la deces, odată cu eliberarea certificatului medical constatator al morții, indiferent de locul producerii decesului, și se transmit Direcției de Sănătate Publică a Județului Neamț – Compartimentul statistică și informatică în sănătate publică. Fișele sunt numerotate de la 1, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, pentru fiecare unitate sanitară.
Fișele de raportare
Fișa decesului perinatal se completează de medicul obstetrician care a asistat nașterea (pentru născutul mort) sau de medicul pediatru din secția de nou-născuți (pentru născutul viu decedat în primele 6 zile). Pentru un deces la 0–6 zile se completează obligatoriu atât fișa decesului perinatal, cât și fișa decesului sub un an.
Pe scurt
- Cui se adresează
- Spitalelor, maternităților și medicilor de familie din județul Neamț care constată un deces perinatal, al unui copil sub 5 ani sau al unei mame.
- Termen
- 24 de ore de la constatarea decesului, odată cu certificatul medical constatator al morții.
- Codificare
- Cauzele de deces se codifică după Clasificația internațională a bolilor, Revizia a X-a OMS – vezi Manualul pentru certificarea cauzelor de deces.
- Contact
- DSP Neamț – telefon 0233 234441, e-mail sant@sant.ro.