www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Știri Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin este o boală cronică gravă, de mare importanţă medico-socială, cu evoluţie foarte severă, mai ales când este depistată în stadii avansate.

Importanţa problemei rezultă din faptul că, în România, neoplasmul colului uterin reprezintă una dintre principalele cauze de deces ale populaţiei feminine, ocupând locul al doilea ca frecvenţă, pe primul loc situându-se cancerul sânului. În acelaşi timp, ţara noastră este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin şi acesta este în continuă creştere datorită depistării tardive a bolii (aproximativ 50% din cazuri sunt depistate în stadii avansate de boală).

Cauzele cancerului de col uterin nu sunt cunoscute, fiind recunoscuţi, în schimb, o serie de factorii favorizanţi:

  • începerea vieţii sexuale la o vârstă tânără;
  • multipli parteneri sexuali;
  • vorturi repetate şi naşteri multiple;
  • afecţiuni sau condiţii care scad apărarea organismului (fumat, dietă inadecvată);
  • infecţia cu Human Papilloma Virus (în special tipurile 16 şi 18), virus care se transmite pe cale sexuală.

Majoritatea acestor factori acţionează complex, concomitent sau succesiv.

Simptomele pot să lipsească şi cancerul să fie descoperit întâmplător printr-un test citologic Babeş-Papanicolau.

Cele mai frecvente simptome sunt:

  • sângerarea anormală (între menstruaţii sau după contactul sexual);
  • scurgere vaginală rozată, urât mirositoare;
  • disconfort în timpul actului sexual;
  • sângerare reapărută la femeile care sunt la menopauză.

Există multe alte afecţiuni care produc aceste simptome, important este ca femeia  să consulte medicul specialist obstetrică-ginecologie pentru a afla  cauza lor. Cu cât boala este diagnosticată mai devreme cu atât şansele de vindecare sunt mai mari.

Etapele parcurse pentru stabilirea diagnosticului de cancer de col uterin sunt:

  1. examenul ginecologic;
  2. testul citologic Babeş-Papanicolau al secreţiei colului uterin;
  3. examenul colposcopic prin care se pot vizualiza şi localiza leziunile;
  4. biopsia colului uterin, care constă în examinarea la microscop a unui fragment recoltat din ţesutul suspect.

Metodele de diagnostic morfologic s-au impus în depistarea şi diagnosticul cancerului genital feminin datorită capacităţii lor de a semnala precoce prezenţa neoplaziei, chiar în absenţa unor date clinice concludente. Aşadar, testul citologic Babeş-Papanicolau are ca scop depistarea timpurie a leziunilor pre-canceroase, astfel încât pot fi tratate înainte de dezvoltarea cancerului. Din nefericire, uneori se  depistează cancerul de col uterin deja instalat.

Testul citologic trebuie efectuat la intervale regulate, cel puţin o dată pe an şi este o investigaţie indicată tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 70 de ani. Cel mai bun moment este, de preferinţă, la  mijlocul intervalului dintre două menstruaţii sau oricând, dacă femeia este la menopauză.

Recoltarea secreţiei de la nivelul colului uterin se poate face la toate cabinetele de ginecologie. Rezultatul testului se va elibera în maxim 6 săptămâni de la efectuare.

Conform clasificării Papanicolau se pot evidenţia 5 clase de celule:

clasa I-a      - celule normale în exclusivitate

clasa a-II-a  - celule cu semne de inflamaţie, dar fără evidenţe de malignitate                      

clasa a-III-a - citologie sugestivă dar neconcludentă pentru malignitate

clasa a-IV-a - citologie puternic sugestivă pentru malignitate (celule tumorale în număr redus)

clasa a-V-a   - citologie concludentă pentru malignitate (celule tumorale în număr mare, dispuse în placarde)

Tratamentul cancerului de col uterin este complex şi de durată (metode chirurgicale, radioterapie, chimioterapie) dar este cu atât mai eficient cu cât stadiul în care s-a descoperit boala este mai precoce.

Prevenţia pentru cancerul de col uterin se realizează prin vaccinarea HPV. In prezent sunt disponibile doua vaccinuri HPV profilactice, înregistrate de Agentia Europeana a Medicamentului, şi anume: Gardasil (Silgard) care ţinteşte tipurile HPV 6, 11, 16, 18 şi Cervarix care ţinteşte tipurile HPV 16 si 18.

S-a demonstrat că aceste vaccinuri asigură protecţie de aproape 100% împotriva  neoplaziei intraepiteliale de gradul 2 sau 3 cauzata de HPV16 şi/sau HPV18 la femei care nu au prezentat expunere anterioară vaccinării la aceste tipuri.

Vaccinurile nu oferă protecţie femeilor infectate cu oricare tip HPV la momentul vaccinării. 

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.