www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Reorganizarea Centrelor de permanență din jud. Neamț

COMUNICAT DE PRESĂ - Reorganizarea Centrelor de permanență din jud. Neamț

Centrele de permanență din județul Neamț se reorganizează, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței Guvernului României nr. 17 din 3 august 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, astfel:

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, în județul Neamț vor funcționa 24 de centre de permanență:

  • 11 în mediul urban: mun. Piatra Neamț-5, mun. Roman-3, or. Tg. Neamț-1, or. Bicaz-1  și or. Roznov-1,
  • 13 în mediul rural în comunele: Horia, Tămășeni, Moldoveni, Oniceni, Poienari, Sagna, Gădinți, Dămuc, Grințieș, Poiana Teiului, Urecheni, Alexandru cel Bun și Săbăoani.

Începând cu 1 ianuarie 2023 își vor înceta activitatea: Centrul de permanență „Văleni” din Piatra Neamț și Centrul de permanență „Episcop Melchisedec” din Roman.

Centrul  de permanență „Speranța” din Piatra Neamț  se reorganizează și, începând cu 1 ianuarie 2023, își va desfășura activitatea în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun.

Centrul  de permanență „Gară” din Roman  se reorganizează și, începând cu 1 ianuarie 2023, își va desfășura activitatea în localitatea Săbăoani, comuna Săbăoani.

Lista actualizată a centrelor de permanență se regăsește pe pagina web a Direcției de Sănătate Publică Neamț, secțiunea Informații utile Unități sanitare Centre de permanență Centre de permanență județul Neamț, la 01.01.2023

Prin Ordonanța Guvernului României nr.17/2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență au fost reglementate, printre altele, următoarele:

  • numărul minim de medici și asistenți:  echipele  medicale au minim 7 medici si 5 asistenți medicali, dar este permisă funcționarea centrelor de permanență cu cel puțin 5 medici/asistenți, acolo unde constituirea unei echipe complete  este imposibilă (de exemplu, în zone rurale),
  • criteriile de înființare și desființare a centrelor de permanență,
  • controalele în centrele de permanență,
  • sancțiunile în cazul constatării abaterilor de la normele de funcționare.

Centrele de permanență asigură continuitatea asistenței medicale primare în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie.

Centrele de permanență au rolul de a asigura accesul pacienților la servicii de asistență medicala indiferent de ora și de zona, reducerea numărului de solicitări ale serviciului de ambulanță, creșterea capacității de intervenție a acestuia prin deplasările ambulanțelor la cazurile care sunt urgențe reale, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgențe ale spitalelor.

Serviciile medicale sunt acordate tuturor persoanelor din teritoriul arondat centrului de permanență, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al acestora și de medicul de familie la care sunt înscriși și sunt GRATUITE.

Serviciile medicale pot fi:

  1. acordarea asistenţei medicale în afecţiunile acute şi urgenţe medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice din centrul de permanență;
  2. trimiterea către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie;
  3. administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical.

Pacienții se pot adresa centrelor de permanență pentru probleme de sănătate frecvente, care nu pun viața în pericol și nu necesită intervenția rapidă a cadrelor medicale de la unitățile de primiri urgențe din spitale.

Centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă asigurată în mod obligatoriu de o echipă medicală formată din medic de familie şi asistent medical, în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie, astfel:

  • în zilele lucrătoare, între orele 15,00 - 8,00 a doua zi, numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate,
  • în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 şi durează 24 de ore.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.