Direcția de Sănătate Publică

 Neamț

Sectiuni

Moaşă

1.72

1) Certificatul de conformitate se eliberează titularilor diplomei de licenţă de moasă începând cu promoţia 2007 de absolvenţi.

Documente necesare:

  • cerere în care se vor preciza şi datele de contact;
  • copia actului de identitate;
  • copia legalizată dupa diploma de bacalaureat;
  • copie legalizată după Diploma de moaşă;
  • copie legalizată după foaia matricolă;
  • adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ superior absolvită prin care se atestă perioada în care au fost efectuate studiile universitare;
  • copie legalizată dupa documentele de schimbare a numelui (dacă este cazul).

2) Certificatul care atestă drepturi caştigate specifice în profesia de moaşă se eliberează în cazul titularilor diplomei de asistent medical obstetrică-ginecologie, eliberată de şcolile postliceale sanitare de specialitate, care fac dovada exercitării efective şi legale a activităţilor de moaşă prevăzute de lege, în Romania, pe o durată de minim 5 ani consecutivi din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat.

Documente necesare:

  • cerere in care se vor preciza si datele de contact;
  • copia actului de identitate;
  • copia legalizată după diploma de bacalaureat;
  • copie legalizată după diploma de asistent medical obstetrică -ginecologie;
  • copie legalizata dupa foaia matricolă;
  • adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ absolvită prin care se atestă perioada în care au fost efectuate studiile postliceale;
  • copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţă de la unitatea angajatoare din care să rezulte experienţa profesională menţionată;
  • copie legalizata după documentele de schimbare a numelui (dacă este cazul).

        Copyright © 2004-2017 Direcția de Sănătate Publică Neamț.