www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale - 17 mai, Ziua Europeană Împotriva Obezităţii - 21 mai

COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale - 17 mai, Ziua Europeană Împotriva Obezităţii - 21 mai

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale – 17 mai, Ziua Europeană Împotriva Obezităţii – 21 mai

Campania de informare şi educare a populaţiei prilejuită de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale – 17 mai se desfăşoară în acest an sub sloganul „Verifică-ţi tensiunea arterială– menţine-o la valori normale!”. Obiectivele campaniei sunt: conştientizarea populaţiei asupra rolului fiecăruia în promovarea şi păstrarea sănătăţii; schimbarea mentalităţii prin intervenţii educative, menite a susţine deprinderile sanogene; informarea populaţiei cu privire la valorile normale ale parametrilor cardio-vasculari.

Sloganul Zilei Europene Împotriva Obezităţii (ZEIO) pentru anul 2011 este  „STOP YO-YO”. Yo-yo este o jucărie ce se leagă de deget şi se lasă în sus şi în jos la nesfârşit. Efectul yo-yo reprezintă răspunsul organismului ca urmare a unor diete severe sau greşit aplicate, manifestat prin revenirea la greutatea iniţială sau chiar depăşirea acesteia, într-un timp relativ scurt, în urma încetării regimului. Obiectivele campaniei de informare-educare a populaţiei sunt: motivarea şi sprijinirea cetăţenilor supraponderali să facă schimbările necesare pentru a ajunge la o greutate normală şi a o menţine; informarea şi educarea cetăţenilor despre riscurile excesului ponderal şi ale obezităţii pentru starea de sănătate cât şi despre importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, care presupune atât o alimentaţie echilibrată cât şi mişcare.

Pentru marcarea Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale şi a Zilei Europene Împotriva Obezităţii personalul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii desfăşoară  următoarele activităţi:

  • marţi, 17 mai 2011: 
    • activitate de informare şi educare a populaţiei organizată la Farmacia UNIC din Piatra Neamţ (măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei) şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate în colaborare cu voluntarii-elevi ai Şcolilor Postliceale Sanitare din Piatra Neamţ, ora 9,30;
    • activitate de informare şi educare a populaţiei organizată la Farmacia Centrum din Roman (măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate), ora 10.00;
    • activitate de informare şi educare a salariaţilor de la S.C Agrana din Roman (măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea greutăţii şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate), ora 13.00.
  • miercuri, 18 mai 2011: distribuirea de postere, pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate în cabinetele medicilor de familie şi în cabinetele medicale şcolare.
  • joi, 19 mai 2011:
    • activitate de informare şi educare a populaţiei în centrul oraşului Târgu Neamţ (măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei, măsurarea greutăţii şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate), ora 9.00;
    • continuarea distribuirii posterelor, pliantelor şi broşurilor de educaţie pentru sănătate în cabinetele medicilor de familie şi în cabinetele medicale şcolare.
  • vineri, 20 mai 2011:
    • activitate de informare şi educare a populaţiei organizată la Farmacia UNIC din Piatra Neamţ (măsurarea greutăţii şi stabilirea indicelui de masă corporală, măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei) şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate în colaborare cu voluntarii-elevi ai Şcolilor Postliceale Sanitare din Piatra Neamţ, ora 9,30;
    • activităţi de informare a elevilor de la Grupul Şcolar „Vasile Sav” şi Liceul „Miron Costin” din Roman, orele 10.00-13.00.

            Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.