www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Depistarea activă a tuberculozei în jud. Neamț

COMUNICAT DE PRESĂ - Depistarea activă a tuberculozei în jud. Neamț

Proiectul „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, continuă.

În luna ianuarie sunt programate activități în următoarele localități:

  • Miercuri, 18 ianuarie - Tg. Neamț,
  • Joi, 19 ianuarie – Vânători Neamț,
  • Miercuri, 25 ianuarie – Timișești,
  • Joi, 26 ianuarie – Petricani și Bicaz,
  • Marți, 31 ianuarie – Girov.

Echipele mobile ale DSP Neamț (alcătuite din medici pneumologi, medici epidemiologi, asistenți medicali şi registratori)  vor veni în aceste comunități şi vor colecta probe de spută (expectorație) care apoi vor fi testate cu mijloace de testare moderne în laboratoarele județene pentru a identifica persoane ce pot avea tuberculoză.

Acțiunea de depistare activă a TB este destinată persoanelor în vârstă de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, cetățeni români sau refugiați din Ucraina, indiferent de statutul de asigurat.

TESTAREA ESTE GRATUITĂ!

Nu există riscuri directe pentru participarea la această acțiune de depistare activă a tuberculozei.

Contactați echipa locală de implementare a proiectului din cadrul primăriei din localitatea în care domiciliați pentru a afla cum puteți să vă testați!

Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, vor fi îndrumate către dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.

În România, diagnosticul şi tratamentul tuberculozei sunt gratuite pentru pacienți. Cheltuielile cu tratamentul sunt suportate prin Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei (PNPSCT), indiferent de statutul de asigurare pentru sănătate al pacientului. Finanțarea PNPSCT este asigurată din surse interne și internaționale.

Tuberculoza este o boală care se tratează și se vindecă, de aceea este important să o descoperim în stadii incipiente.

Vă reamintim următoarele:

Scopul programului este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB), pentru stabilirea diagnosticului și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei acasă, la locul de muncă, la școală sau mediu comunitar.

Prin realizarea acestui proiect, cresc șansele de vindecare ale pacienților și scade probabilitatea de a suferi complicații sau sechele ale TB, implicit consecințele sociale și economice asociate tuberculozei.

Proiectul se derulează în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui.

Din județul Neamț. au fost selectate, până în prezent, următoarele localități: Roman, Târgu Neamț, Bicaz, Roznov, Cândești, Girov, Mărgineni, Păstrăveni, Petricani, Piatra Șoimului, Tarcău, Tămășeni, Vânători Neamț, Urecheni, Țibucani, Țimișești, Rediu, Sagna, Horia, Ghindăoani, Războieni.

Persoanele vizate în cadrul acestui screening sunt:

  1. Persoane din comunități vulnerabile de pe raza localităților selectate, cu vârsta peste 18 ani:
    • persoane aparținând unor categorii sociale defavorizate, cu acces scăzut la îngrijiri medicale,
    • persoane care trăiesc în comunități izolate, comunități etnice,
    • familii numeroase care locuiesc în aceeaşi gospodărie,
    • persoane care trăiesc în condiții precare de igienă sau la limita sărăciei
    • persoane fără adăpost,
    • alte grupuri vulnerabile sau marginalizate cu acces limitat la asistență medicală.
  2. Refugiați din Ucraina, cu vârsta peste 18 ani.

Recoltarea probelor în teren se desfășoară în intervalul noiembrie 2022-aprilie 2023.

Până în prezent au fost recoltate 150 de probe.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.