www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESA - Situația COVID-19 la 24 septembrie 2021

COMUNICAT DE PRESA - Situația COVID-19 la 24 septembrie 2021

În judeţul Neamţ, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 20763 de cazuri COVID-19.

17.882 de persoane au fost declarate şi raportate ca vindecate.

Au fost raportate 815 de decese. În ultimele 7 zile au fost raportate 22 de decese – 12 femei şi 10 bărbaţi, cu vârste peste 49 de ani. Trei persoane erau vaccinate împotriva COVID-19.

În ultimele 7 zile, au fost înregistrate 537 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS Cov 2, din care 65 copii89 de persoane erau vaccinate împotriva Covid -19 cu schema completă .

În perioada 18 - 24 septembrie 2021 au fost depistate (şi efectuată ancheta epidemologică) la 1 focar de familie cu 6 cazuri și la un complex de servicii pentru copii (6 cazuri). Continuă focarul început săptămâna trecută la căminul de bătrâni (19 cazuri).

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamţ a ajuns, astăzi, 24.09.2021 la 1,53 cazuri la 1.000 de locuitori. O localitate, Tupilați, are incidenţa cumulată în ultimele 14 zile de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori (7,55, în zonă roşie) şi alte 17 localităţi au incidenţa cuprinsă între 2, 03 – 4,85 ‰ de locuitori.

Precizăm următoarele:

  • Prin „incidenţa cumulată în ultimele 14 zile” se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date.
  • Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicaţia „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidenţă conform formulei de mai sus.

În prezent, 311 persoane confirmate COVID-19 sunt internate în spitalele din judeţ. În Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ sunt internate 182 de persoane din care 17 persoane în secţia ATI. În Spitalul Municipal de Urgenţă Roman sunt internate 78 de persoane din care 6 persoane în secţia ATI, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani sunt internate 40 persoane, iar la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț sunt internate 11 persoane.

Până la 24 septembrie 2021 Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a eliberat 19788 decizii de carantinare şi 14102 decizii de izolare.

 

VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID – 19

De la începutul Campaniei de vaccinare au fost administrate 163255 doze de vaccin, din care

96068 doza a-I-a, 67187  doza a-2-a. Au fost raportate 53 de reacţii adverse locale şi generale, care fac parte din categoriile frecvente şi foarte frecvente.

În perioada 18 -24 septembrie 2021 au fost administrate 2017 de doze de vaccin.

766 persoane au fost vaccinate cu produsul Pfizer-BIONTech (439 cu doza 1 şi 327 cu doza de rapel).

1234 de persoane au fost vaccinate cu produsul Johnson&Johnson, 11 persoane cu vaccinul Moderna şi 6 persoane au făcut a doua doză a vaccinului Astra-Zeneca.

Conform Registrului Electronic de Vaccinări, 94.065 persoane cu domiciliul în judeţul Neamţ, din care 40.503 cu domiciliul în mediul rural, sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă în centrele de vaccinare din judeţ şi din ţară.

În ceea ce priveşte grupele de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor situaţia vaccinărilor pana pe data de 24 septembrie 2021 este următoarea: s-au vaccinat 667 de elevi între 12 şi 15 ani , 868 de elevi între 16 şi 17 ani şi 2201 de elevi între 18 şi 19 ani .

 

PROGRAMUL ”ORAŞUL VACCINEAZĂ SATUL”

Programul „Oraşul vaccinează Satul” continuă pentru vaccinarea cu doza de rapel, dar şi pentru persoanele care doresc să se vaccineze.

În săptămâna următoare (27.09. – 01.10.2021), echipele mobile vor efectua activităţi de vaccinare în data de 01.10.2021 în următoarele localităţi: Bârgăuani (Dispensar), Negrești (Primărie), Rediu (Cămin cultural), Podoleni (Cămin cultural),  Tazlău (Cămin cultural).

În săptămâna 18 -24 septembrie 2021 echipele mobile au fost în următoarele comune: Doljeşti, Boghicea, Războieni şi au vaccinat 17 de persoane.

 

VACCINAREA ÎN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

În vederea limitării riscului de infectare cu SARS CoV-2 în comunitate şi în unităţile de învăţământ, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a stabilit că în perioada următoare se vor desfăşura acţiuni dedicate vaccinării elevilor, a familiilor acestor, precum şi a personalului didactic şi nedidactic încadrat în aceste unităţi.

Pentru învăţământul preuniversitar activităţile aferente acestui proiect vor avea loc în perioada

13 septembrie – 15 noiembrie 2021 şi  în perioada 1 octombrie 2021 – 1 decembrie 2021 

pentru învăţământul universitar.

Important! În acest proces vor fi vizate doar persoanele eligibile (cu vârsta peste 12 ani), în baza consimţământului informat.

Pentru învăţământul preuniversitar, procesul de vaccinare se va desfăşura prin intermediul echipelor mobile de vaccinare, în cabinetele de vaccinare organizate în unităţile de învăţământ sau în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităţilor de învăţământ.

Pentru categoria de vârstă 12+, se va alege unul dintre vaccinurile care sunt aprobate pentru admi-nistrare, respectiv vaccinul Comirnaty, produs de compania BioNTech&Pfizer şi Moderna, produs de compania Spikevax.

Minorii vor fi însoţiţi la vaccinare de către aparţinătorii legali, iar vaccinarea acestora se realizează numai în baza consimţământului informat al adulţilor. Formularul de exprimare a consimţământului pentru minori şi chestionarul pentru triaj pot fi descărcate de pe platforma RoVaccinare, accesând https://vaccinare-covid.gov.ro/formular-de-exprimare-a-acordului-informat-pentru-minori/, respectiv https://vaccinare-covid.gov.ro/wp-content/uploads/2021/06/CHESTIONAR-TRIAJ-MINORI-avizat-INSP.pdf .

 

DE CE SĂ NE VACCINĂM ÎMPOTRIVA COVID-19

COVID-19 este o boală gravă.

Au fost infectaţi, de la începutul pandemiei, peste 196 de milioane de oameni din întreaga lume, ucigând peste 4,2 milioane. În România, au murit peste 34.000 de oameni.

Pacienţii cu COVID-19 necesită servicii de terapie intensivă în număr extrem de mare (de peste şase ori mai mare decât în timpul pandemiei de gripă din 2009, de exemplu), iar mulţi supravieţuitori ai bolii se confruntă cu efecte grave asupra sănătăţii lor pe termen lung.

SARS–CoV–2 nu este ca gripa. Este mai contagios, mai mortal şi s-a răspândit cu rapiditate, în condiţiile în care nimeni nu era imun.

Riscul de a dezvolta forme grave este mai mare la persoanele mai fragile (în vârstă de peste 65 de ani, care suferă deja de alte boli etc.), motiv pentru care acestea au prioritate la vaccinare.

Chiar dacă măsurile de protecţie, cum ar fi izolarea persoanelor simptomatice, purtarea măştii şi distanţarea fizică au încetinit răspândirea virusului, doar vaccinurile oferă o cale mai bună de ieşire din pandemia COVID-19.

Odată cu vaccinarea, scade riscul de infectare şi de a face boala.

Practic, persoana care face vaccinul, chiar dacă intră în contact cu virusul, are un risc mult mai mic de a face o boală gravă, cu complicaţii, spitalizare şi efecte secundare pe termen lung.

Vaccinarea cu un vaccin anti-COVID-19, împreună cu metodele deja ştiute (purtarea măştilor, distanţarea fizică, spălarea mâinilor) oferă persoanei protecţie împotriva infectării, îmbolnăvirii sau transmiterii virusului. Astfel sunt evitate decesele.

Vaccinarea este gratuită şi voluntară!

 

CUM MĂ POT VACCINA?

Vă puteţi vaccina astfel:

  • pe baza cărţii de identitate, vă puteţi prezenta la un centru de vaccinare şi veţi putea beneficia imediat de vaccinare;
  • puteţi apela la medicii de familie care administrează vaccinul COVID-19 la cabinet ;
  • este posibilă vaccinarea prin intermediul unei echipe mobile, pentru persoanele nedeplasabile.

 

UNDE MĂ POT VACCINA ÎN JUDEŢUL NEAMŢ?

În judeţul Neamţ sunt operaţionale 15 centre de vaccinare fixe, al căror program de lucru a fost adaptat în funcţie de numărul de programări şi activitatea echipelor mobile:

1.   CV cu AstraZeneca:

   • Piatra Neamţ – „Campusul Liceului Tehnologic Economic Administrativ”,

2.   CV cu Johnson&Johnson:

   • Piatra Neamţ – „Piața Centrala Sf. Gheorghe”

3.   CV cu Moderna:

   • Roznov – „Școala de artă și meserii”

   • Bicaz – „Bloc ANL”

4.   CV cu Pfizer:

   • Piatra Neamt – „Piața Centrală Sf. Gheorghe”

   • Piatra Neamt – „Grădiniţa cu program normal Ocol”

   • Roman – „Colegiul Tehnic Miron Costin”

   • Tirgu Neamt – „Sală sport - Club Sportiv”

   • Horia – „Casa fotbalistului Stadion communal”

   • Simioneşti, Cordun – „Căminul Cultural” 

   • Crăcăoani – „Centru de zi pentru copii”

   • Poiana Teiului – „After school”  

   • Savinești – „Cămin Cultural”

   • Lunca, Vinatori-Neamt – „Centru social”

   • Zănești – „Fost dispensar Uman”  

În Piatra Neamţ şi Roman sunt organizate centre de vaccinare temporare şi drive-thru, în care vă puteţi vaccina, fără programare, cu Pfizer sau Johnson& Johnson.

   · Piatra Neamt – Drive-thru „Shopping city”, program sâmbătă şi duminică, orar 9-21;

   · Roman – Drive-thru „Roman value center”, program sâmbătă şi duminică, orar 9-21.

106 medici de familie au încheiat contracte cu CAS Neamţ pentru vaccinarea anti-covid.

Vaccinul Johnson&Johnson este disponibil în toate centrele de vaccinare Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi la medicii de familie.

În cabinetele medicilor de familie, vă puteţi vaccina şi cu vaccinul Pfizer.

În centrele de vaccinare cu produsul Moderna, vă puteţi vaccina, fără programare şi cu vaccinul Pfizer.

 

VACCINAREA CU A 3-A DOZĂ DE VACCIN ANTI-COVID-19

Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapelîncepând cu data de 28 septembrie 2021, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

Doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
  • persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei a 2 a de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, vaccinarea cu a 3 – doză se va realiza cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Neamț.

ACŢIUNI DE PROMOVARE A VACCINĂRII ANTI-COVID-19 ÎN UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT, PRIMĂRII ŞI DISPENSARE DIN JUDEŢ

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ prin personalul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi al Compartimentului Evaluarea Factorilor de Risc din Mediul de Viaţă şi de muncă a desfăşurat în săptămâna 20.09. - 24.09.2021 acţiuni de informare pentru promovarea vaccinării anti-COVID-19 în următoarele localităţi:

20.09.2021: Hangu, Ceahlău, Grinţieş;

21.09.2021: Bârgăoani, Girov, Ştefan Cel Mare, Trifeşti, Valea Ursului;

22.09.2021: Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc;

23.09.2021: Zăneşti, Podoleni, Costişa, Români, Făurei, Secuieni;

24.09.2021: Crăcăoani, Bălţăteşti, Grumăzeşti.

În săptămâna 27.09. – 01.10.2021 acţiunile de informare privind avantajele vaccinării se vor desfăşura în următoarele localităţi:

27.09.2021: Pipirig, Vânători, Agapia, Bodești, Dobreni, Negrești, Poienari, Pâncești, Bozieni (3 echipe);

28.09.2021: Dulcești, Ruginoasa, Văleni;

29.09.2021: Tazlău, Cândești, Rediu, Moldoveni, Bahna, Izvoare (2 echipe);

30.09.2021: Grumăzești, Petricani, Urecheni;

01.10.2021:  Piatra Șoimului, Borlești.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.