www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 4 septembrie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 4 septembrie 2021

Situația Covid-19

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 19.560 cazuri COVID-19 și 99 cazuri de reinfectare cu SARS Cov 2.

17.785 persoane au fost declarate și raportate ca vindecate.

Au fost raportate 779 decese. În ultimele 7 zile au fost raportate 4 decese – 2 femei si 2 bărbați, cu vârste peste 65 de ani și având comorbidități. Nici una dintre persoane nu era vaccinată împotriva COVID-19.

Au fost testate până în prezent 74.345 de persoane, fiind lucrate în total 214.660 teste, din care 6.770 în perioada 28 august– 4 septembrie.

În luna august au fost confirmate covid 19 pozitive 411 persoane, din care 46 de copii – peste 11%, cel mai mare procent înregistrat de la începutul pandemiei.

În ultimele 7 zile, au fost înregistrate 223 cazuri noi de persoane infectate cu SARS Cov 2, din care 28 copii. 23  persoane au fost vaccinate împotriva covid-19, cu schema completa. Au fost infectați membrii ai 32 de familii.

Au fost confirmate 8 cazuri noi cu varianta delta – 1 bărbat și 7 femei cu vârste peste 18 ani. Nici una dintre persoane nu este venită din străinătate. O persoană a fost vaccinată cu schemă completă. În total în județul Neamț au fost înregistrate 26 de cazuri de infectare cu tulpina delta.

În perioada 28 august – 4 septembrie au fost depistate și anchetate:

  • un focar în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț – 11 persoane au fost confirmate COVID-19 pozitive,
  • un focar de eveniment în comuna Piatra Șoimului – 7 persoane sunt infectate,
  • zece focare de familie în Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roman și în comunele Icușești, Sagna, Dochia, Piatra Șoimului și Săbăoani.

Au fost continuate anchetele epidemiologice ale focarelor în desfășurare.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț a ajuns, astăzi, la 62 cazuri la 100.000 de locuitori. În 35 localități valoarea incidenței cumulate în ultimele 14 zile este sub 1 caz la 1.000 de locuitori. Trei localități au incidența cumulată în ultimele 14 zile de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

În prezent, 98 de persoane confirmate COVID-19, din care 3 copii, sunt internate în spitalele din județ. 6 persoane sunt internate în secțiile ATI.

Până la 4 septembrie 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 19.105 decizii de carantinare și 13.387 decizii de izolare.

Vaccinarea împotriva Covid-19

De la începutul Campaniei de vaccinare au fost administrate 158.293 doze de vaccin, din care
66.266 doza a 2-a. Au fost raportate 53 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.

În 86 de cabinete ale medicilor de familie au fost vaccinate până în acest moment 10.651 persoane cu vaccinul Johnson& Johnson și 17 persoane cu vaccinul Pfizer. 6.271 persoane au fost vaccinate in mediul rural, în 51 de cabinete de medicina de familie.

În cadrul programului „Orașul vaccinează Satul” au fost vaccinate cu schema completa 1.230 persoane, din toate comunele din județ.

În perioada 28 august – 4 septembrie 2021 au fost administrate 2.449 de doze de vaccin. 1.968 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 481 cu doza de rapel. 1.999 persoane au fost vaccinate cu produsul Johnson&Johnson. 450 dintre acestea au fost vaccinate în 25 de cabinete medicale de familie.

Conform Registrului Electonic de Vaccinări, 91.966 persoane cu domiciliul în județul Neamț, din care 39.439 cu domiciliul în mediul rural, sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă în centrele de vaccinare din județ și din țară.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a ridicat de la Centrul regional de Depozitare Iași 176.588 de doze de vaccin împotriva covid-19: 118.529 doze Pfizer, 13.100 doze Moderna, 11.735 doze AstraZeneca și 33.224 doze Johnson&Johnson, în 57 tranșe. Au fost distribuite până în prezent 11.843 doze de vaccin Johnson& Johnson și 54 doze de vaccin Pfizer către cabinetele de medicină de familie.

Vaccinurile împotriva COVID-19?

1. Vaccinurile COVID-19 pot salva viața persoanei care se vaccinează, ferind-o de o formă severă a bolii, și îi protejează pe cei apropiați de riscul infectării.

2. Vaccinurile anti-COVID-19 utilizate în România sunt sigure și eficace.

3. Vaccinul anti-COVID-19 nu se administrează concomitent cu alte vaccinuri. Până la apariția altor informații, se recomandă un interval de minimum 14 zile între administrarea acestui vaccin și orice alt vaccin.

4. Vaccinurile cu ARNm și cele bazate pe vector viral au avantajul că pentru declanșarea răspunsului imun NU folosesc particule virale SARS CoV2 atenuate sau inactive. Deci este imposibil să producă boala.

5. Ca și la medicamente, și la vaccinuri pot apărea reacții secundare (aspirina poate da ulcer, dar tratează durerea de cap; vaccinul poate da durere de cap, dar te protejează de COVID).

6. Vaccinurile, ca și medicamentele, sunt autorizate doar dacă beneficiile depășesc riscurile.

Vaccinarea este gratuită și voluntară!

Cum mă pot vaccina?

Vă puteți vaccina astfel:

  • Pe baza cărții de identitate, vă puteți prezenta la un centru de vaccinare și veți putea beneficia imediat de vaccinare.
  • Puteți apela la medicii de familie care administrează vaccinul COVID-19 la cabinet.
  • Este posibilă vaccinarea prin intermediul unei echipe mobile, pentru persoanele nedeplasabile.

Unde mă pot vaccina în județul Neamț?

În județul Neamț sunt operaționale 16 centre de vaccinare fixe, al căror program de lucru a fost adaptat în funcție de numărul de programări și activitatea echipelor mobile:

  • 1 centru de vaccinare cu AstraZeneca:
    • Piatra Neamţ – „Campusul Liceului Tehnologic Economic Administrativ”,
  • 1 centru de vaccinare cu Johnson&Johnson:
    • Piatra Neamţ – „Piata Centrala Sf. Gheorghe”,
  • 2 centre de vaccinare cu Moderna:
    • Roznov – „Scoala de arta si meserii”,
    • Bicaz – „Bloc ANL”,
  • 11 centre de vaccinare cu Pfizer:
    • Piatra Neamt – „Piata Centrala Sf. Gheorghe”, ,
    • Piatra Neamt – „Grădiniţa cu program normal Ocol”,
    • Roman – „Colegiul Tehnic Miron Costin”,
    • Tirgu Neamt – „Sală sport - Club Sportiv”,
    • Horia – „Casa fotbalistului Stadion comunal”,
    • Simioneşti, Cordun – „Căminul Cultural”,
    • Cracaoani – „Centru de zi pentru copii”,
    • Poiana Teiului – „After school”,
    • Savinesti – „Cămin Cultural”,
    • Lunca, Vinatori-Neamt – „Centru social”,
    • Zanesti – „Fost dispensar Uman”.

În Piatra Neamț și Roman sunt organizate centre de vaccinare temporare și drive-thru, în care vă puteți vaccina, fără programare, cu Pfizer sau Johnson& Johnson.

  • Piatra Neamț, la fiecare sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-21.00:
    • Shopping City,
  • Roman:
    • Piața Mare, de luni până vineri în intervalul orar 7.00-11.00 și la fiecare sfârșit de săptămână, în intervalul orar 8-14,
    • Roman Value Center, la fiecare sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-21.00.

106 medici de familie au încheiat contracte cu CAS Neamț pentru vaccinarea anti-covid.

Vaccinul Johnson&Johnson este disponibil în toate centrele de vaccinare Pfizer, Moderna, AstraZeneca și la medicii de familie. În cabinetele medicilor de familie, vă puteți vaccina și cu vaccinul Pfizer.

În centrele de vaccinare cu produsul Moderna, vă puteți vaccina, fără programare și cu vaccinul Pfizer.

Certificat Digital COVID-19

Începând din 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, sunt recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat - http://www.mae.ro/travel-conditions.

Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului național al României.

Certificatul digital este gratuit!

Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.

La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. Semnalarea erorilor apărute în eliberarea certificatelor digitale EU se poate efectua la adresa de email certificat-covid@ms.ro.

De asemenea ne puteți contacta la Direcția de Sănătate Publică Neamț la telefon 0764 821 571 sau prin e-mail la adresa certificat.covid@sant.ro.

Vă aducem în atenție că vaccinurile recunoscute în România sunt următoarele:

  1. Comirnaty Pfizer BioNTech
  2. Spike vax Moderna
  3. Vaxzevria AstraZeneca Oxford
  4. Janssen Johnson&Johnson
  5. Covishield – SII.

Totodata, conform OUG nr. 68/29.06.2021, certificatele eliberate sunt valabile după cum urmează:

  • certificatele de testare – 48h pentru testul Ag rapid și 72h pentru testul PCR,
  • certificatele de vindecare – 180 zile de la data primului rezultat pozitiv înregistrat în Coronaforms,
  • certificatele de vaccinare - 30.06.2022.

INFORMAȚII UTILE privind obținerea certificatului digital COVID-19  în alte state

În data de 19.08.2021, Comisia Europeană a adoptat trei decizii de echivalare pentru Macedonia de Nord, Turcia și Ucraina. Aceasta înseamnă că aceste țări vor fi conectate la sistemul UE și că certificatele COVID-19 emise de Macedonia de Nord, Turcia și Ucraina vor fi acceptate în UE, începând din data de 20.08.2021, în aceleași condiții ca certificatul digital COVID al UE.

La nivel național, eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital european COVID-19 este reglementată prin Ordonanța de urgența nr. 68 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 30 iunie 2021.

La nivel european, eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital european COVID-19  este reglementată prin Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului, din 14 iunie 2021 și prin Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului.

Cetățenii români și membrii de familie ai acestora, vaccinați cu schemă completă într-un stat membru al Uniunii Europene (UE) sau al Spațiului Economic European (SEE), care emite certificat digital european COVID-19, vor solicita eliberarea certificatului din statul în care s-au vaccinat.

Cetățenii români și membrii de familie ai acestora care sunt vaccinați cu o doză în România și cea de-a doua doză într-un alt stat sau sunt vaccinați cu schemă completă într-un stat terț sau într-un stat membru UE care NU emite, la momentul actual, certificat digital european COVID-19, pentru obținerea certificatului trebuie să trimită pe adresa certificat-covid@ms.ro, următoarele date:

  • Numărul de telefon;
  • Carte de identitate/pașaport/permis de ședere după caz (în cazul membrilor de familie- pentru solicitant și pentru cetățeanul român);
  • Dovada vaccinării;
  • Certificatul de căsătorie – în cazul membrilor de familie precum și în cazul schimbării numelui între data vaccinării și data solicitării certificatului;
  • Pentru minorii sub 14 ani – certificatul de naștere.

Acest proces se derulează fără probleme în toate țările Uniunii Europene. Cetățenii români care întâmpină dificultăți sau probleme în procesul de generare a certificatelor în alte țări membre ale Uniunii Europene, trebuie să se adreseze ambasadelor sau consulatelor României în statele în care s-au vaccinat și de unde vor să își genereze certificatul COVID-19.

ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR ROMÂNI ȘI A MEMBRILOR FAMILIEI ACESTORA CARE S-AU VACCINAT ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN MAREA BRITANIE

Pentru emiterea certificatului digital european COVID, de către statul român, este necesară dovedirea vaccinării în Marea Britanie prin obținerea, de către solicitant, a adeverinței de vaccinare accesând următorul link: https://www.nhs.uk/conditions/coronavirus-covid-19/covid-pass/get-your-covid-pass-letter/ sau apelând:
119 – număr valabil numai în Marea Britanie.

După obținerea adeverinței care dovedește vaccinarea, pentru a iniția procesul de obținere a certificatului digital european COVID-19, solicitantul trebuie să trimită pe adresa certificat-covid@ms.ro următoarele:

  • Numărul de telefon;
  • Carte de identitate/pașaport/permis de ședere după caz (în cazul membrilor familie- pentru solicitant și pentru cetățeanul român);
  • Dovada vaccinării;
  • Certificatul de căsătorie – în cazul membrilor de familie precum și în cazul schimbării numelui între data vaccinării/testării și data solicitării certificatului;
  • Pentru minorii sub 14 ani – certificatul de naștere.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.